Scriitorul francez MARTIN PAGE reuseste performanta de a se impune ca romancier de enorm succes inca de la prima sa carte, publicata la noi cu titlul “M-am hotarat sa devin prost”.
“Acum, la douazeci si cinci de ani, sperand intr-o viata ceva mai blanda, Antoine a luat hotararea sa astearna peste creierul lui giulgiul prostiei. Constatase de prea multe ori ca inteligenta este cuvantul care desemneaza prostii bine ticluite si frumos pronuntate, ca este atat de pervertita, incat de multe ori esti mai avantajat fiind prost, decat intelectual consacrat. Inteligenta te face nefericit, singuratic, sarac, pe cand deghizarea inteligentei iti confera o imortalitate de hartie de ziar si admiratia celor care cred in ce citesc.”
...................
“Se gandea serios sa devina alcoolic. E o preocupare. Alcoolul ocupa gandurile in intregime si da un scop in disperare: sa te vindeci. Atunci ar frecventa reuniunile Alcoolicilor anonimi, si-ar povesti parcursul, ar fi sustinut si inteles de fiinte asemeni lui aplaudandu-i curajul si vointa de a se lasa. Ar fi un alcoolic, adica cineva care are o boala recunoscuta pe plan social. Pe alcoolici lumea ii deplange, ii ingrijeste, ei se bucura de consideratie medicala, umana. Pe cand pe oamenii inteligenti nimeni nu se gandeste sa-i planga: “El studiaza comportamentele umane, cred ca asta il face foarte nefericit”, “ Nepoata mea e inteligenta, dar e o fata foarte in regula.Vrea sa scape”, “La un moment dat, mi-a fost teama c-o sa devii inteligent.”
......................
“A fi curios, a vrea sa intelegi natura si oamenii, a descoperi artele ar trebui sa fie tendinta oricarei minti. Dar, daca asa ar sta lucrurile, cu organizarea actuala a muncii, lumea ar inceta sa mearga mai departe, pentru simplul fapt ca asta ia timp si dezvolta spiritul critic. Nimeni nu ar mai munci. De-asta oamenii au gusturi si dezgusturi, lucruri care ii intereseaza si altele care nu; pentru ca, altfel, nu ar exista societatea. Pe cei pe care ii intereseaza prea multe lucruri, ii intereseaza chiar si subiecte care nu-i interesau a priori – si care vor sa inteleaga motivele lipsei lor de interes – platesc un pret printr-o anumita singuratate. Pentru a scapa de aceasta ostracizare, este necesar sa te dotezi cu o inteligenta care are un rol, care serveste o stiinta sau o cauza, o meserie; pur si simplu o inteligenta care serveste la ceva. Presupusa mea inteligenta, prea independenta, nu serveste la nimic, adica nu poate fi recuperata pentru a fi folosita de catre o universitate, o intreprindere, un jurnal sau un cabinet de avocatura.
Eu am blestemul ratiunii; sunt sarac, celibatar, deprimat. De luni de zile reflectez la boala mea de a reflecta prea mult, si am stabilit cu certitudine corelatia dintre nefericirea mea si incontinenta ratiunii mele. Sa gandesc, sa incerc sa inteleg nu mi-a folosit la nimic, ci mi-a adus numai neajunsuri. Sa reflectezi nu este operatie fireasca, raneste, ca si cum ar scoate la iveala cioburi de sticla si bucati de sarma ghimpata amestecate cu aerul. Nu reusesc sa-mi opresc creierul, sa-i incetinesc ritmul. Ma simt ca o locomotiva, o locomotiva veche care se napusteste pe sine si care nu se va putea opri niciodata, caci carburantul care-i da puterea vertiginoasa, carbunele ei este lumea. Tot ceea ce vad, simt, aud, da buzna in cuptorul mintii mele, o ambaleaza si o face sa mearga cu viteza maxima. A incerca sa intelegi este o sinucidere sociala, inseamna sa nu mai gusti viata fara sa te simti, in pofida vointei tale, ca o pasare de prada si totodata devoratoare de cadavre, care isi sfarteca obiectele de studio.”
..............
“Cu o simplitate emotionanta, Antoine le-a explicat ca nu se poate impiedica sa gandeasca, sa incerce sa inteleaga, si ca asta il face nefericit. Daca cel putin studiul i-ar fi dat bucuria cautatorului de aur…Dar aurul pe care il gasea avea culoarea si greutatea plumbului. Mintea lui nu-i dadea nici un ragaz, il impiedica sa doarma cu intrebarile ei neincetate, il trezea in toiul noptii cu indoielile si indignarile lui. Antoine le-a povestit prietenilor lui ca, de multa vreme, nu mai avea nici visuri, nici cosmaruri, intr-atat ideile ii umpleau spatiul somnului. Din cauza ca gandea prea mult, ca avea o constiinta in stare permanenta de turgescenta, Antoine traia prost. Acum dorea sa fie inconstient un pic, sa ignore mult cauzele, adevarurile, realitatea…Se saturase de acea acuitate a observatiei care ii dadea o imagine cinica asupra raporturilor umane. Voia sa traiasca, nu sa stie realitatea vietii, doar sa traiasca.
Le-a reamintit prietenilor lui tulburati, de tentativa de a deveni alcoolic si de proiectul de sinucidere esuat. Prostia era ultima lui sansa de salvare. Inca nu stia cum sa procedeze, dar a promis sa-si consacre toata vointa pentru a deveni prost. Spera sa puna putina apa in vinul lui fara alcool, sa devina mai maleabil, sa se debaraseze de prejudecatile pe care le numim adevaruri. Antoine nu dorea sa fie un imbecile perfect, ci sa-si dilueze inteligenta in aliajul vietii, sa renunte la a mai analiza mereu totul, la a decortica totul. Spiritul lui fusese intotdeauna un vultur cu privirea sigura, cu gheare si cu cioc ascutit. Acum voia sa-l invete sa fie un cocor falnic, sa planeze si sa se lase purtat de vant, sa profite de caldura soarelui si de frumusetea peisajului.”
...........
“Edgar ocoli biroul si se aseza alaturi de Antoine. Ii puse o mana pe umar, plin de solicitudine pentru pacientul lui cel mai familiar, cel mai apropiat, prietenul lui.
- Esti deprimat? E ceva ce nu merge? intreba el, nelinistit.
- Nimic nu merge, Edgar. Dar nu-ti fa probleme, sunt pe cale sa caut o solutie. Cea mai buna mi se pare sa devin prost…
- Ce?
- Poti sa-mi faci un serviciu? Descrie-ma. Daca ar trebui sa-i vorbesti cuiva despre mine, ce ai spune?
- Nu stiu…Ca esti stralucit, inteligent, cultivat, curios in ambele sensuri ale termenului, simpatic, amuzant, putin prea imprastiat si indecis, nelinistit…
Pe masura ce pediatrul insira calificativele ce-l caracterizau pe prietenul sau, chipul acestuia se intuneca de parca asta ar fi fost o lista a bolilor grave de care suferea.
- Este extrem de magulitor, in fine, ar trebui sa fie, dar viata mea e un iad. Cunosc o multime de oameni idioti, inconstienti, plini de certitudini si de prejudecati, niste imbecili perfecti, si care sunt fericiti! Eu unul o sa fac ulcer, am deja cateva fire de par alb…Nu mai pot sa traiesc asa, nu mai pot. Dupa un studiu minutios al cazului meu, am dedus ca inadaptarea sociala mi se trage de la inteligenta mea vitriolanta. Nu-mi da niciodata pace, n-o pot imblanzi, ma transforma intr-un castel bantuit, intunecos, primejdios, nelinistitor, posedat de spiritual meu chinuit. Ma bantui pe mine insumi.
- Chiar daca inteligenta ta este cauza problemei, nu pot sa fac ceea ce-mi ceri. Ca medic, nu pot, este contrar oricarei etici. Iar ca prieten, nu vreau.
- Nu mai pot de cat gandesc, Ed, trebuie sa ma ajuti. Creierul meu alearga ca la maraton toata ziua, toata noaptea, se invarte neincetat ca o roata pentru hamsteri.
- Imi pare rau, nu pot. Nu te inteleg: esti fantastic, original, nu-ti dai seama ce noroc ai. Va trebui sa-nveti sa traiesti fiind tu insuti. Pentru o vreme, pana iti revii, pana depasesti starea asta, vom gasi o solutie de depanare ca sa-ti amelioram viata.
- Ameliorarea vietii mele ar fi sa fiu stupid.
- Este stupid.
- Deci sunt pe calea cea buna. N-am putea scoate o parte din neuronii mei? Exista banci de organe, banci de sange, banci de sperma, ar trebui sa existe si banci de neuroni, nu? In felul asta, cei care au prea multi neuroni pot sa le dea tuturor celor care au o carenta in privinta asta. In plus, ar fi un gest umanitar.
- Nu, nu exista asa ceva, Antoine. Imi pare foarte rau.
- Atunci ce pot sa fac, Ed? Ce-o sa se aleaga de mine? De ce sunt deosebit? Doresc banalitatea vietii, vreau sa fiu asemeni celorlalti. Doar o furnica printre furnici.”
..............
“Antoine i-a poftit pe Charlotte, Ganja, As si Rodolphe la o gustare irlandeza in noul lui decor. Masa era acoperita cu delicii nordice: ceai cu unt, bucatele de rahat cu pinguin, gogosi cu ierburi confiate, prajite in grasime de foca…Antoine si-a reafirmat hotararea de a fi prost, macar pentru un timp, pentru a incerca sa-si dilueze constiinta mult prea concentrata. Considerand acest proiect ca fiind un rau mai mic, amicii lui i-au acordat, cu regret, sprijinul lor. Antoine i-a invitat sa nu provoace discutii pe teme majore, ci sa stea la taclale despre una si alta, despre vreme, despre acele lucruri anodine si frivole pe care el le neglijase pana acum.
- Banuiesc, ii spuse Ganja, ca partidele noastre de sah sunt de domeniul trecutului?
-Pentru moment, da. Dar iti propun sa le inlocuim cu partide dintr-un alt joc, pe care l-am descoperit datorita vecinilor mei. Se cheama Monopoly. Scopul jocului e simplL Trebuie sa castigi bani, sa fii abil, sa te comporti ca un bun capitalist imbecil. Este fascinant. O virtute a acestui joc este ca el ar trebui sa ma invete, si poate, chiar sa ma converteasca, prin latura sa ludica, la morala liberala. Voi adera la ceea ce astazi condamn, ca un simplu joc, fara sa ma preocupe consecintele chiriilor mult prea mari care arunca atatea familii in strada. Voi deveni un zgarie-branza, egoist, fara alta grija decat banul, fara alta framantare si intrebare existentiala majora decat modul in care sa castig cat mai mult cu putinta.
- Atunci, risti sa devii un adevarat imbecil, remarca Charlotte.
- Sa fiu un adevarat imbecil ar fi un bun remediu pentru boala mea. Am nevoie de un tratament radical: sa fiu imbecil, asta ar fi chimioterapia pentru inteligenta mea. E un risc pe care mi-l asum fara sovaire. Dar daca, peste sase luni, vedeti ca ma complac putin prea mult in calitatea de…tampit, interveniti. Scopul meu nu este sa devin stupid si cupid, ci sa las sa circule molecule din astea prin corpul meu, pentru a-mi curata mintea prea dureroasa. Dar sa nu interveniti mai devreme de sase luni.
Intr-un sonet magnific, As ii spuse lui Antoine ca risca sa-si piarda personalitatea, sa fie contaminat de aceste otravuri pe care le va lasa sa patrunda in el.
- Si asta e un risc. Cu atat mai mult cu cat faptul de a fi idiot aduce mult mai multa placere decat acela de a trai sub jugul inteligentei. Asa esti mult mai fericit, e cert. Nu va trebui sa pastrez sensul prostiei, ci elementele benefice care inoata prin ea ca niste oligo-elemente: fericirea, o anumita detasare, capacitatea de a nu mai suferi de empatia mea, o lejeritate in viata, in spirit. Lipsa de griji!”
................
“ Banii, succesul, integrarea intr-un mediu recunoscut ca avand baze solide, toti acesti factori contribuie la o economisire de sine. Nu mai ai nevoie sa te gandesti la dorintele tale, la morala ta, la actele tale, la prietenii tai, la viata ta, nu mai ai nevoie sa intelegi, sa cauti: mediu iti ofera toatea acestea la cheie. Antoine a primit trusoul sau de casatorie cu societatea. Este o chestiune de economii de energie; este categoric mai putin obositor, mai putin stresant decat sa incerci sa gasesti totul tu insuti, sau sa inventezi. Nu, nu merita osteneala, ti se vor pune la dispozitie emotii prefabricate, ganduri preasamblate.”